Împreună pentru un viitor mai sănătos
Suntem o echipă de medici tineri care au decis să înființeze asociația ALFA MEDICAL GLOBAL pentru Cercetare, Educație și Prevenție în Sănătate pentru a aduce informare medicală corectă pacienților noștri și a le fi un sprijin real în lupta cu afecțiunile patologice cu care au fost diagnosticați.




Sunt Gabriela Profir, medic specialist medicină internă, nutriționist acreditat și mămică.
Am ales să fiu medic din dorința de a-i vedea pe oamenii dragi sănătoși, dar și dintr-un orgoliu personal: acela că pot, prin talent și cu ajutorul lui Dumnezeu, să salvez vieți.
În timp, după ce am devenit medic specialist medicină internă, am decis să studiez nutriția și să o aplic pentru că am simțit că acesta este terenul de joacă al nostru, al tuturor, medici și pacienți deopotrivă. A fi și medic nutriționist pentru cât mai mulți dintre pacienții mei mă ajută să le ofer cea mai bună experiență medicală posibilă.
În fiecare zi merg în clinică să îmi văd pacienții cu inima deschisă și cu ghidurile medicale și nutriționale pe birou.
Ca manager medical al unei clinici private, am decis să mă implic în mod activ în activități de cercetare medicală și medicină preventivă, incluzând pe lângă activitatea clinică și evenimente medicale destinate pacienților noștri.
Gabriela Profir
Președintele Asociației
Despre noi
Cine suntem?
Asociația ALFA MEDICAL GLOBAL pentru Cercetare, Educație și Prevenție în Sănătate a luat naștere din dorința de a construi o comunitate mai sănătoasă, în care educația medicală, prevenția și cercetarea să fie accesibile tuturor.
Credem că sănătatea începe cu informare corectă, prevenție și sprijin real pentru pacienți și pentru cei care îi îngrijesc. De aceea, ne implicăm în:
-
organizarea de programe de prevenție și screening,
-
campanii de conștientizare pentru adulți și copii,
-
proiecte de cercetare și studii clinice,
-
sprijin pentru pacienți oncologici și persoane aflate în dificultate.
Misiunea noastră este să apropiem oamenii de soluții medicale moderne, să promovăm drepturile pacienților și să sprijinim accesul la inovație în domeniul sănătății.
Prin conferințe, cursuri, parteneriate și activități de voluntariat, construim punți între medici, pacienți și comunitate, pentru un viitor în care sănătatea este tratată ca o prioritate.
Scopul nostru
Punem sănătatea comunității pe primul loc, prin educație, prevenție și inovație.
Ne dorim o societate în care fiecare persoană are acces la informații corecte, programe de prevenție și sprijin real atunci când are nevoie. Prin campanii de conștientizare, proiecte de cercetare, conferințe și acțiuni dedicate pacienților, aducem mai aproape soluțiile moderne din domeniul medical și susținem drepturile pacienților. Construim legături între medici, pacienți și instituții pentru ca sănătatea să devină o prioritate, nu o opțiune.
